quinti casus, siquis illud usurpare velit, â praepositione a, et articulo ai.
Apud Hispanos frequentissimus ejus est usus cum aspiratione apud latinos consueta, ut habil, habilis, aptus, idoneus; habitar, habitare; hablar, loqui; hado, fattum; hallar, invenire; hambre, fames; harina, farina; harpar, rumpere, scindere, lacerare; hazaña, actus heroicus, hazañoso, celebris; hazer, facere; he aqui, ecce hic; heder, fetere; hermoso, formosus; hierro, ferrum; higo, ficus; higo, filius; hogar, focus; hay, hodie, holgar, quiescere; huego, ignis; huerno, orphanus; huesso, os, ossis; huyr, fugere etc. etc.
Apud Valachos, praeterquam dum suffigitur literae c, aut g ante e, i, de quo supra §. 7. disseruimus, retinet aspirationem, ut hamu, helcium, â Lat. camus; harnicu, activus, dexteritate praeditus, heroicus, â Lat. heroicus, vel â facere, Ital. fare, mutato f in h; hei, heus; hỉrỉescu, hirrio, quod canibus proprium est; hỉrquỉescu, vocem edo gravem et inacquabilem, hircinaeque non dissimilem, â Lat. hirquitallire; horẻescu, et horquẻescu, sterto, roncho emitto; hodina, quies, quasi quietina; mutato t in d, et sono q, in h, more Toscano: de quo §. 3. husce, numeri pl. furfures macerati, ab Ital. crusca, furfures, subtracto r, et sono c mutato in h, more Toscano, vel â Lat. fuscus, quia sunt subfuscae.
Apud Valachos mutatur in f, ut fiori, num. pl. horror. Id etiam apud Latinos fit, ut chloris sive χλορίς, Flora: Chloris eram quae Flora vocor. Ovid. 4. Fastor. In g, ut tragu, traho, et apud Latinos, tragula, â traho, teste Varrone lib. 4. de lingua Latina, ac apud Italos, distruggere, distrahere; in i, conson. ut iedu, hoedus; snbinde interjicitur, ut mẻhnescu, moereo, ubi r transit in n, nisi deducatur â melachonia. Aliquando subtrahitur, ut mie, mihi. Idem fit apud Italos, ut distraere, distrahere.
§. 9.
De Litera I.
Pronunciatur sicut apud Latinos, ut bibolu, bubalus; cicảdae, cicada; diregu, dirigo, reficio, condio, â Lat. dirigo; fire, natura, â Lat. fieri, gingia, vel gingiua, gingiva; limpede, limpide; mirare, mirari; in, en; piaţiu, forum, Ital. piazza; quine, quis, Ital. chi, Hisp. quien; ridu, rideo; sinu, sinus; tigae, sartago, Ital. tegghia; vinu, vinum.
Saepe tamen, sicut et aliae vocales, recipit sonum, obscurum, praecipue ante n; ut ỉncảrcatu, oneratus, Ital. caricato; ỉnflatu, inflatus; ỉngỏnfatu, inflatus, turgidus, Ital. gonfiato; Impẻratu, Imperator; sảnỉtate, sanitas; tỉciune, titio, titione.
Quando cum alia vocali conjungitur saepe transit in consonantem apud Latinos: quo in casu in scribendo producitur, ut jejunium. Apud Valachos quoque saepe subit vicem consonantis, dum nimirum cum alia vocali sive initio, sive medio vocis conjungitur, sed non producitur, si retineat sonum i, ut muiatu, emollitus; iedu, hoedus; iinu, linum, fiii, filii; io, ego; fiiu filius. Dum vero assumit sonum Gallicum j, i, e. Cyrillici j, producitur
pentru cazul al cincilea, dacă cineva vrea să‑l folosească, de prepoziția a și de articolul ai.
La spanioli, se folosește cel mai adesea pentru aspirația obișnuită la latini, precum în habil, [lat.] habilis, aptus, idoneus; habitar, [lat.] habitare; hablar, [lat.] loqui; hado, [lat.] fattum; hallar, [lat.] invenire; hambre, [lat.] fames; harina, [lat.] farina; harpar, [lat.] rumpere, scindere, lacerare; hazaña, [lat.] actus heroicus; hazañoso, [lat.] celebris; hazer, [lat.] facere; he aqui, [lat.] ecce hic; heder, [lat.] fetere; hermoso, [lat.] formosus; hierro, [lat.] ferrum; higo, [lat.] ficus; higo, [lat.] filius; hogar, [lat.] focus; hay, [lat.] hodie, holgar, [lat.] quiescere; huego, [lat.] ignis; huerno, [lat.] orphanus; huesso, [lat.] os, ossis, huyr, [lat.] fugere etc.
La români, în afara cazurilor în care este alăturat literei c sau g înainte de e, i, așa cum am arătat mai sus la §. 7, păstrează aspirația, ca în hamu, [lat.] helcium, din latinescul camus; harnicu, [lat.] activus, dexteritate praeditus, heroicus, din latinescul heroicus sau facere, italiană: fare, f schimbându-se în h; hei, [lat.] heus; hỉrỉescu, [lat.] hirrio, care este specific câinilor; hỉrquỉescu, am voce groasă și răgușită asemenea unei capre, din latinescul hirquitallire; horẻescu și horquẻescu, [lat.] sterto, ronchos emitto; hodina, [lat.] quies ca și quietina; schimbând t în d și q în h, după obiceiul toscan; despre aceasta vezi §. 3. de aici, la plural furfures macerati, în italiană: crusca, [lat.] furfures, fiind eliminat r și transformând c în h, după obiceiul toscan, sau din latinescul fuscus, căci sunt întunecate.
La români se transformă în f, precum în fiori, la plural, [lat.] horror. Același lucru se întâmplă și la latini, precum în chloris sau χλορίς, [lat.] Flora: eram Chloris care se spune Flora, Ovidius, Fasti, 4, [195]. În g, precum în tragu, [lat.] traho și tragula, din traho, potrivit lui Varro, De lingua Latina, cartea 4, [31], și în italiană: distruggere, distrahere; în i consonantic, precum în iedu, [lat.] hoedus; în fine, este intercalat, precum în mẻhnescu, [lat.] moereo, unde r se schimbă în n, dacă nu provine din melachonia. Alteori este eliminat, precum în mie, [lat.] mihi. Același lucru se întâmplă la italieni: distraere, [lat.] distrahere.
§. 9.
Despre litera I.
Se pronunță ca în latină, precum în bibolu, [lat.] bubalus; cicảdae, [lat.] cicada; diregu, [lat.] dirigo, reficio, condio, din latinescul dirigo; fire, [lat.] natura, din latinescul fieri, gingia, vel gingiua, [lat.] gingiva; limpede, [lat.] limpide; mirare, [lat.] mirari; ni, [lat.] en; piaţiu, [lat.] forum, italiană: piazza; quine, [lat.] quis, italiană: chi, sp. quien; ridu, [lat.] rideo; sinu, [lat.] sinus; tigae, [lat.] sartago, italiană: tegghia; vinu, [lat.] vinum.
Deseori, la fel ca și celelalte vocale, primește un sunet întunecat, mai ales înaintea lui n, precum în ỉncảrcatu, [lat.] oneratus, italiană: caricato; ỉnflatu, [lat.] inflatus; ỉngỏnfatu, [lat.] inflatus, turgidus, italiană: gonfiato; Impẻratu, [lat.] Imperator; sảnỉtate, [lat.] sanitas; tỉciune, [lat.] titio, titione.
Atunci când se află lângă o altă vocală, la latini se transformă adesea în consoană, iar în acest caz îl marcăm în scris, precum în jejunium. Și la români se transformă adesea în consoană, mai cu seamă atunci când se află lângă o altă vocală fie la începutul, fie în interiorul cuvântului, dar nu se pronunță, chiar dacă păstrează sunetul i, precum în muiatu, [lat.] emollitus; iedu, [lat.] hoedus; iinu, [lat.] linum, fiii, [lat.] filii; io, [lat.] ego; fiiu, [lat.] filius. În schimb, atunci când primește sunetul francez j, i. e. j chirilic, se pronunță